Treizeci și unu de combatanți ai forțelor pro-regim au fost uciși, sâmbătă, într-o explozie de muniții pe un aeroport militar din centrul Siriei, potrivit unui nou bilanț al Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), după ce în prealabil au fost anunțați 12 morți.
Forțele antijihadiste susținute de Statele Unite speră ca un ultim val de civili să părăsească reduta asediată a Statului Islamic (SI) în estul Siriei, iar ONU a îndemnat la un efort umanitar urgent vizând persoanele deplasate, relatează AFP.
Ultimele autorizări prealabile au fost aprobate de Congres în 2001, în urma atacurilor teroriste din 11 septembrie, și în 2002, care viza însă doar războiul din Irak. Ultima declarație explicită și oficială de război a Congresului american datează din iulie 1942, din timpul celui de-al doilea război mondial, și a avut ca țintă România, pe atunci aliată a Germaniei naziste.
Autoritățile francize au percheziționat astăzi birourile din Franța ale companiei LafargeHolcim, prezentă și în România, ca parte a unei investigații privind afacerile gigantului din domeniul materialelor de cosntrucție în Siria. Compania franco-elvețiană ar fi finanțat indirect organizația teroristă Stat Islamic din dorința de a putea continua activitatea în fabrica din Siria, potrivit Reuters.
Tensiunile dintre Rusia și marile puteri occidentale dau naștere unui nou Război Rece, a avertizat sâmbătă premierul rus Dmitri Medvedev, în replică la acuzațiile NATO referitoare la presupusele atacuri ale Rusiei asupra civililor din Siria, transmite presa internațională.